Uita de limite, testeaza-ti atentia si rabdarea

In aceasta perioada timpul pe care il avem trebuie folosit intr-un mod inteligent. Recunosc ca primele zile de cand a inceput izolarea, le-am petrecut facand activitati casnice. Am gatit, am facut curatenie in tot apartamentul, dulapul meu si orice altceva care ma tinea ocupata. Usor, usor m-a acaparat lucrul de acasa si am inceput sa ma relaxez uitandu-ma la seriale.

Am observat treptat tendinta mea de a fi mai lenesa si de a alege extra-activitati care nu necesitau prea mult efort intelectual sau de concentrare, asadar am decis sa folosesc puzzle-ul pe care l-am primit de la Ravensburger cu ocazia evenimentului Danube Bloggers Meet.

Am ales un puzzle destul de greu si mi-am dat seama de acest lucru abia cand m-am apucat sa il fac. Majoritatea pieselor arata la fel si asta ma incanta. De ce? Pentru ca ma concentrez mai mult si satisfactia atunci cand il voi termina va fi si mai mare.

Imi plac mult puzzle-urile de la Ravensburger deoarece sunt foarte calitative. Piesele se imbina usor, fara a se desprinde daca le atingi din greseala, culorile sunt foarte frumoase si bine evidentiate, au o multitudine de peisaje din care poti alege, precum si puzzle pentru copii.

Cel din poza, minunatul si dificilul meu puzzle, este de 500 de piese, insa puteti gasi si alte variante. Am facut aceasta activitate si cu nepotelul meu, cu piese mai putine desigur, si a fost o adevarata incantare. Cel mai amuzant era ca trecea de la agonie la extaz intr-o secunda. Prima data nu intelegea de ce nu reuseste sa faca imaginea asa repede cum voia, iar apoi cand imbina piesele si ajungea la rezultatul dorit, era extrem de incantat.

Asadar eu consider ca realizarea unui puzzle este extrem de benefica pentru copii deoarece ii invata ca pentru a ajunge la un rezultat cel putin satisfacator este nevoie de munca si concentrare. Aceasta a fost si lectia pentru mine de fiecare data cand am realizat un puzzle si este activitatea perfecta care imi testeaza concentrarea si rabdarea.

One thought on “Uita de limite, testeaza-ti atentia si rabdarea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

The following GDPR rules must be read and accepted:
This form collects your name, email and content so that we can keep track of the comments placed on the website. For more info check our privacy policy where you will get more info on where, how and why we store your data.